Ce e artă?

Acum circa 40.000 de ani, oamenii de neanderthal făceau primele desene din istorie pe pereții peșterilor. Acestea erau tot felul de chestii precum animale, plante sau omuleți.

Deși omuleții de pe pereții peșterilor se pot numi acum "artă rupestră", dacă mâzgălesc eu azi un omuleț pe pereții de la metrou, parcă nu mai e același lucru. Acest fapt arată că arta este dependentă de CONTEXT.

Doar atât?

Da, știu că reflexul este de a spune "Hey, uită-te la Keith Harring! A făcut omuleți toată viața lui.". Complet adevărat, dar aici intervin și celelalte chestii care fac ca anumite lucrări să devină artă. În primul rând, în cazul lui bifăm contextul în care își dorea în mod intenționat să exprime anumite idei de natură umanitară sau politică. Apoi avem IDENTITATE - o coerență vizuală ușor recognoscibilă; iar în cazul lui Keith chiar și CANTITATE.

Cantitatea este o caracteristică interesantă. Adică, na, ce înseamnă asta? Că dacă faci o singură lucrare nasoală, e nasoală, dar dacă faci o sută la fel, e artă? Nu aș merge atât de departe încât să spun că dacă ai facut o cantitate enormă de proiecte acestea devin artă garantat, dar pur și simplu cantitatea dă greutate oricărei chestii.

Fă un simplu omuleț de tip stick-figure și e o mâzgăleală. Fă două mii și apoi ai o compilație. Păstrează un stil și ai și o identitate vizuală. "Oare ce a vrut să spună autorul cu cei două mii de omuleți?". E un pic de snobism, dar cred că așa reacționează lumea la cantitate.

Încă ceva...

Să vorbim puțin despre graffiti, care se face chiar acum pe pereții de la metrou.

Da, graffiti poate să fie artă și de cele mai multe ori chiar este, dar cred că trebuie să facem diferența între cel mai rudimentar si infantil graffiti cu un falus versus o lucrare cu o compoziție mai amplă care (poate) te face să simți ceva.

Care e morala aici? Că pe langa CONTEXT, IDENDTITATE și CANTITATE mai avem o caracteristică; poate cea mai importantă și anume: CALITATE.

Da, șocant! Cum adică? Dacă desenul meu e de căcat nu mai e artă? Ei bine, există și noțiunea de estetica urâtului, una chiar dragă mie, dar daca vă uitați la creații care merg în zona asta, parcă și ele, prin compoziție, lumină, culori și stil, sunt frumoase. Deseori se vede skill-ul craft-ului și faptul că motivul este ales intenționat. De cele mai multe ori nu e urât doar pentru că autorului nu i-a ieșit ce și-a propus.

Arta contemporană

Aici vorbesc despre un anume fenomen în mod special. Mai exact, despre piesele extrem de minimaliste care primesc statutul de "artă" mult prea ușor sau de-a dreptul fără niciun motiv palpabil. Am folosit cuvânul "contemporană" pentru că acest lucru se întâmplă mult mai des în zilele noastre.

O să exprim ideea vizual prim imaginile de mai jos. În prima imagine vedem "artă".

În a doua imagine vedem artă în adevaratul sens al cuvântului.

Eu unul pot sesiza cu mare ușurință diferența enormă dintre cele două exemple. Da, piesele au fost ales subiectiv, dar oricum fenomenul este unul real indiferent de creațiile alese.

Singura modalitate prin care pot vedea de ce s-ar numi o pată de vopsea pe o planșă albă "artă" este dacă ne bazăm doar pe CONTEXT. De exemplu: autorul s-a dat peste cap de trei ori, a mers în Mordor, a aruncat inelul în vulcan, iar apoi, în odihna sa, a aruncat spoiala aia pe foaie. E, așa mai da. Ăsta e un lucru creat într-un moment special, cu un vibe special și mai știu eu ce.

Deși asta cred despre majoritatea lucrărilor foarte minimaliste, sunt de acord că se poate ca ceva să fie artă bazându-ne doar pe context. Problema e ca de cele mai multe ori autorul nu a mers în Mordor, nu a aruncat inelul în vulcan și... ai prins ideea.

Cu toate astea, parcă pot să și respect îndrazneala anumitor artiști care au o atitudine de genul "Da, frate, linia asta, dă pă foaia asta e artă. Hai, scoate €20.000!"

Mai jos găsești o imagine cu o "statuie invizibilă" vândută cu €15.000.

Da, ai citit bine. Invizibilă. Adică nimic. Nu era nimic acolo. Caută pe net.

Sunt conștient că ăsta este un exemplu extrem și cred că trebuie să îl luăm mai mult ca pe o metaforă decât orice altceva. O lecție de tipul "Hainele cele noi ale împăratului" de Hans Christian Andersen.

Chestii bizare se vor întâmpla mereu.

Complexitate?

Inițial voiam sa menționez și COMPLEXITATEA ca o caracteristică necesară pentru ca ceva să fie artă, dar am realizat că dupa un anumit threshold la calitate devine cumva irelevant. O să îmi exprim ideea în imagini.

Da, prima lucrare este mai complexă decât a doua și totuși mie unul imi e clar că amandouă sunt artă.

Nu știu, bro!

Nu vreau să insinuez că am găsit eu raspunsul final la întrebarea destul de filozofică "Ce este artă?". Vreau doar să spun că avem nevoie de niște etaloane pe care să le putem folosi atunci când ne întrebăm daca ceva este sau nu. Sunt sigur că există fel și fel de situații de excepție în care putem să cădem de acord că lucrarea respectivă este artă, deși ne e destul de greu să ne dăm seama de ce.

Pare că aruncăm prea ușor în stanga și-n dreapta cuvântul "artă", dar nici nu consider că trebuie să devenim elitiști în folosirea lui. Din contră, poate reușim să găsim un range mai mare, nu doar "Ori e artă, ori nu e.". Poate ne mai trebuie și alte cuvinte.

Dacă nu avem totuși alte etaloane, eu propun să judecăm dupa: CALITATE, CONTEXT, IDENTITATE și CANTITATE; nefiind necesară prezența tuturor pentru ca ceva să fie artă.

Ca idee

Deși am făcut referințe predominant la picturi și ilustrații, ideile sunt complet valabile pentru toate mediile artistice: film, muzică, text, etc.

De asemenea, menționez că mie imi place arta lui Keith nu doar pentru cantitate. Omuleții lui au personalitate și, în simplitatea lor, exprimă energie și uneori chiar și emoții. E un exemplu pozitiv în care se pot bifa toate cele patru caracteristici ale artei.

Stay artsy!

Vezi aici eseul video