Teoria umorului

Umorul este unul dintre cele mai minunate lucruri din viața unui om. Atât să-l oferi, cât și să-l primești. Din acest punct de vedere este asemănător cu iubirea. Este unul dintre lucrurile care ne fac umani. Eu unul nu mi-aș putea imagina viața fără comedie. De când eram copil am fost permanent în vânătoare de râsete. Acest lucru nu este foarte diferit nici acum. Văd comedia ca pe ceva aproape nobil, un fel de datorie și cred că majoritatea oamenilor se iau mult prea în serios mult prea des.

Digerând trilioane de glume de-a lungul timpului (spoiler: această aproximare nu este reală!) am ajuns să observ anumite pattern-uri atunci când vine vorba de calitatea umorului oferit de persoanele din jur. Cu riscul de a părea un pic pretențios, nu toate glumele sunt la fel de “bine dezvoltate”. Când zic asta mă refer la structura glumei și background-ul acesteia și nu neapărat dacă te-a făcut să leșini de râs sau nu. Am întâlnit de-a lungul timpului o grămadă de glume care nu m-au făcut să râd sonor, dar care au aterizat perfect satisfăcător la mine în creier. Trebuie să recunosc totuși că cele care mă fac să nu mai pot să-mi controlez râsul sunt preferatele mele.

Deci, în acest articol aș vrea mai degrabă să construiesc o mică clasificare a umorului din punct de vedere al complexității acestuia și nu din punct de vedere al tipului - gen affiliative humor sau self-deprecating humor. Trebuie să menționez aici că expertiza mea se rezumă la “un tip care face glume mai mereu” și cam atât. Deci, dacă nu-ți convine, poți să încadrezi acest text la mumbo-jumbo. Also, știam de la început că e mai degrabă o clasificare decât o teorie, dar suna mai mișto așa titlul.

1. Umor elementar

În această categorie întră primele noastre experiențe umoristice: de la umor fizic de genul pickaboo pâna la primele glume cu cioc-cioc de la grădiniță. Experiențe adânc amestecate cu dezvoltarea noastră socială din copilărie, glumele elementare sunt baza din piramida umoristică. Nu am întâlnit pe nimeni care să nu fi depășit acest nivel, dar există oameni care cred că pământul e plat deci orice e posibil.

Glumele din această categorie tind să fie scurte și simple. Punchline-ul este aproape toată gluma, motiv pentru care erau extrem de ușor de impărtășit și de înțeles de majoritatea copiilor.

2. Umor cu structură

Mai departe în călătoria noastră umoristică avem să găsim primele glume cu structură. Elementele de storytelling devin importante. Glumele încep să aibă o premisă, un mijloc și un sfârșit mai bine conturat și deseori pot să fie considerabil mai lungi. Ca exemplu analog putem da clasicele bancuri în care X personaj se afla într-un loc, cu un motiv, eventual avea să facă și o mică călătorie, ca mai apoi să ne lovească deznodământul dezorientant de amuzant. Vezi, doamne, ce farse mai facuse Bulă sau mai știu eu cum avea să ajungă pe sub fusta profesoarei.

Această evoluție este una extrem de importantă, dar chiar și așa aș încadra acest nivel încă la unul destul de rudimentar.

3. Umor complex

În continuare ajungem pe tărâmul umorului complex. Țin să menționez că deși progresul de la umor elementar la umor cu structură este unul destul de important, range-ul în această parte a piramidei este unul mult mai mare. Totul e subiectiv, dar diferența dintre cei de la începutul segmentului și cei de la vârful absolut ar ca dintre tovarășul ăla al tău foarte de amuzant și comediantul tău preferat care are mai multe special-uri pe Netflix (deși nu cred că un special pe Netflix te face automat special).

Aici accentul nu mai cade neapărat pe structura bine dezvoltată, deși e imperios necesară și aici, cât pe alte nuanțe mai fine precum: setup-uri care se întrepătrund și se dezvăluie mai tărziu, metafore și alte instrumente stilistice, referințe relevante din evenimentele actuale și pop-culture.

De regulă glumele care rămân cel mai bine împământenite în mintea ascultătorului sunt cele cu care poate relata la un nivel fundamental din viața lui. Din acest motiv exista gradul evident de subiectivitate din acest domeniu. De asemenea, mai există și alte elemente importante care pot nuanța o glumă precum carisma interlocutorului (limbajul corpului, vocea, hainele, etc.). Acest aspect tinde să fie dezvoltat la maxim de către cei care se află în vârful piramidei, dar cred că o glumă respectabilă ar trebui să stea în picioare chiar dacă o citești pur și simplu de pe o foaie.

4. Meta umor și absurdism

După cum vei observa în majestica machetă piramidală, orbitând vârful acesteia se află o sferă. Aceasta este analogul unui alt segment de umor care este cumva un fel de următorul nivel, dar nu un must pentru majoritatea connoisseurilor de râsete. În continuarea am să descriu ambele fenomene - meta umor și absurdism - și am să explic de sunt situate în felul acesta.

• Meta umorul - conține elemente de self-awareness care pot fi manifestate nu doar de comedianți în mod direct, dar și prin entități precum personaje fictive sau chiar prin mediile artistice în sine precum cărți sau filme. Aduce un vibe de narator omniscient unui personaj care nu deține în mod normal această caracteristică și câteodată sparge al patrulea perete. Meta umorul mai este recunoscut ca drept self referential humor.

Exemplu perfect de meta umor.

• Absurdismul - este teoria ca universul e irațional și fără sens, iar ca tip de umor este acela care include omiterea logicii, situații ciudate (câteodată duse la extrem) și decizii fără sens. Adesea se includ elemente sureale care funcționează foarte bine puse în juxtapunere cu elementele normale pentru crearea unui contrast puternic.

Motivul pentru care acestea orbitează în zona de sus și chiar transcend într-un fel sau altul ultimul nivel este pentru că o bună înțelegere și exprimare a acestor tipuri de umor vine odată cu bifarea tuturor segmentelor anterioare. Nu insinuez că nimeni nu poate face o glumă absurdă bună fără să fie un maestru al storytelling-ul, dar un maestru al storytelling-ului o poate face cu ușurință.

Aceasta a fost clasificarea mea a umorului sau pe titlul pretențios “Teoria umorului”. În încheiere aș vrea să te las cu un exercițiu de imaginație și anume o lume în care nu ai fi râs niciodată. Trist. Extrem de trist, nu? De asta eu zic că trebuie să luăm o glumă bună ca pe o treabă serioasă.