Mai mult decât stick figures

Într-o zi, ducându-mi existența profund digitalizată, am dat de niște meme clasice de prin 2010. Genul ăla cu stick figures, rage quit și troll face. Și fiindcă în ultima perioadă m-am tot gândit la ce înseamnă să fim oameni, mai exact homo sapiens, și la tot trecutul nostru, mi-a venit în cap o întrebare: sunt oare memele un fel de formă de comunicare direct conectată cu cea simplă, brută și adânc rădăcinată de pe pereții peșterilor?

Din start premiza era greșită. Încă tratam acele desene pe care le avem cu toții în minte ca drept niște mâzgăleli barbarice, dar treaba e mult mai fină. Cercetând cu meticulozitate fantastică (câteva ore) am aflat că nivelul de complexitate al desenelor de pe pereții peșterilor este mult prea ridicat pentru a fi încadrate la niște simple mâzgăleli sau meme. Acelea sunt de fapt începutul artei umane.

Mai mult decât crezi

Cred că majoritatea desenelor din peșteri trec peste nivelul mediu al unui om modern nespecializat în desen. Lucru care ar trebui să însemne ceva. La asta mai adăugăm și faptul că majoritatea erau făcute din memorie. Pe atunci oamenii nu aveau posibilitatea de a păstra referințe la îndemână oricând ar fi avut nevoie. Unless... aliens! Glumesc. Unless...

De asemenea, stramoșii noștri se mai foloseau în mod ingenios de elementele de relief ale peșterilor pentru a da mai multă viață compoziției. Vezi în imaginea de mai jos cum bizonii sunt desenați în niște zone reliefate de rocă pentru un efect 3D.

Considerând că desenele astea datează de acum zeci de mii de ani eu unul sunt complet uluit. Ah, omenirea! În momente de genul îmi vine să uit fiecare dată în care un taximetrist era să mă calce pe trecerea de pietoni.

Și totuși de ce stick figures?

Dacă o să cauți desene din preistorie pe net o să vezi că în majoritatea animalele sunt reprezentate în detaliu, spre deosebire de oameni care cel mai des au tendința să fie reprezentați printr-un fel de stick figures sau deloc. Există câteva teorii care ar putea să explice fenomenul acesta.

• Animale ca subiect principal - e complet normal ca animalele să fie cele mai importante în compozițiile rupestre. Existența strămoșilor noștri era mult mai strâns legată cu natura, divinizând-o în toate formele ei: animale, corpuri cerești, ape, etc. Spre deosebire de alte perioade, pe atunci oamenii nu se credeau în centrul absolut al universului ci poate o piesă dintr-un puzzle mai mare. Da, aveau puzzle-uri de 1000 de piese pe atunci.

• Un fel de catalog - ca drept modalitate de a reține forma animalelor, de a învăța despre acestea și de a spune povești de la vânătoare. De asemenea, se zice că pentru oameni era redundant să pună accent pe ei înșiși atât timp cât erau practic tot timpul împreună. Dacă vezi oameni toată ziua nu mai e nimic interesant. Ce rost are să îi desenezi? Știi deja cum arată.

• Era un pic cam greu - asta e strict o teorie personală, spre deosebire de cele de mai sus care sunt culese de pe net. Aici mă refer la dificultatea de a reprezenta cu acuratețe la fel de mare un om. Dacă ar fi vrut să depună un efort mai considerabil probabil ar fi reușit ceva lucrări mai ample, dar chiar și în zilele noastre unii artiști consideră oamenii ca drept cel mai dificil de reprezentat. Mai ales fețe detaliate sau maini și picioare cu degete.
  

Nu stingeți lumina în peșteră!

Au existat o gramadă de momente cheie în istorie care ne-au propulsat capacitatea artistica cu viteză înainte. Momente precum perioada de glorie a Greciei antice sau perioada Renașterii. Parcă totuși auzim mai rar de perioada din preistorie cand puneam bazele la toate momentele ce aveau să urmeze. E drept că e destul de greu sa conectezi punctele cu acuratețe și poate nici nu sunt conectate în totalitate, dar acolo a început totul.

Avem tendința să ne gândim la strămoșii noștri ca la niște ființe extrem de îndepartate din punct de vedere al capacitații lor intelectuale. Ca exercițiu de imaginație, oare ce s-ar fi întâmplat dacă cineva ar fi călătorit în timp și le-ar fi plasat una-două tehnologii ajutatoare. Dacă crezi că nu ar fi reușit să le stăpâneasca, poate că diferențele dintre noi din trecut și noi de acum ar fi așa de mari. Daca în schimb ar reuși să controleze acele tehnologii, ei bine, în capul meu asta înseamnă că avem același hardware și doar timpul necesar adaptării ne-ar diferenția. Probabil nu vom afla niciodată.

Bomboana de pe Coliboaia

Ca să ne dam seama mai bine de lipsa granițelor atunci când vine vorba de preistorie trebuie să menționez că avem și noi în România o peșteră în care se găsesc desenele verilor îndepărtați. Se numește Peștera Coliboaia și este locată în Parcul Natural Apuseni din județul Bihor. Faptul că se află pe teritorul țării noastre este ceva mind-blowing și parcă o pauză buna de la mania romano-dacică. De asemenea, cuvântul speolog - om care se ocupă cu explorarea și cartografierea locațiilor subterane - este amuzant.

Ca și în cazurile de mai sus, la Coliboaia se găsesc desene cu animale (bizoni, urși, roniceri), dar nicio reprezentare a unui om. Perioadă în care au fost făcute nu este concret definită dar se estimează că au o vechime între 23.000 și 35.000 de ani. Mă întreb totuși dacă o să descoperim și o hartă preistorică a tunelurilor energetice din Munții Bucegi...