Infinitul, nimicul și o culoare nouă

Acum câțiva ani – să fie vreo cinci – am început să ma gândesc la chestii care ar fi imposibile pentru mintea umană. Ideile astea cel mai probabil au fost influențate de faptul că citeam cărți de genul "The Universe in a Nutshell" de la Stephen Hawking. Indiferent de proveniența lor, care acum îmi e destul de încețoșată, am ajuns la trei concluzii. Oameni nu pot sa proceseze:

• infinitul

• nimicul

• și o culoare nouă.

În cazul acesta, "a procesa" are diferite valori. Acestea variază de la absolute și concrete până la așa și așa. Pentru fiecare fenomen am adunat niște explicații simpatice pe care o să le împărtășesc cu tine în rândurile de mai jos.

O culoare nouă

Cred că toată lumea a ajuns măcar o dată în loop-ul legat de "culori noi", iar răspunsul este unul foarte simplu: nu, nu putem să ne imaginăm o culoare nouă. Aici nu există loc pentru interpretări filozofice. Misterul a fost rezolvat din punct de vedere fizic și biologic.

Organismele de pe Terra percep culorile cu ajutorul unor celule de tip con aflate în ochi care sunt sensibile la un anumit spectru de lumină. Range-ul uman include trei culori principale (roșu, verde și albastru) și toate combinațiile dintre acestea (portocaliu, galben, indigo și violet).

Limitarea de a ne imagina o culoare nouă este legată de spectrul nostru vizual. Nu putem să vizualizăm așa ceva pentru că nu avem tool-urile necesare pentru a o procesa. Unele animale au un simț vizual mult mai dezvoltat și pot într-adevăr să perceapă culori exotice. De exemplu, creveții mantis au printre cei mai complexi ochi din lumea animalelor. Ochii lor au zece conuri în comparație cu cele trei umile alea noastre. De asta crevetele ăsta nebun poate să vada culori care pentru noi ar fi... noi.

La capătul opus există și animale care văd mai puține culori decât homo sapiens. De exemplu, pisicile și cainii. Cu toate astea, au un alt avantaj: vedere mai bună pe timp de noapte. Give and take, huh? Anyways, ne focusăm doar pe culori, deci se poate și mai rău.

Nimicul

Aici treburile se complică puțin și e nevoie să imparțim discuția în două tipuri de nimic, deși conceptele se întrepătrund:

• psihologic

• și fizic.

În ambele cazuri "nimic" înseamnă absența completă a "ceva". Din punct de vedere uman, putem să avem impresia că în anumite momente nu ne gândim la absolut nimic, dar asta tinde să fie mai degrabă o iluzie. În oricare moment al vieții noastre, creierul este intr-o continuă funcțiune. Deși în mod conștient poți să ajungi să simți că nu îți îndrepți atenția către nimic, subconștientul tău lucrează permanent. Asta e valabil chiar și atunci când dormi.

Avem cu toții niște concepte comune. Tindem să ne imaginăm un negru absolut ca drept nimic, dar și asta este ceva. În primul rând, este un concept de care suntem conștienți și pe care îl înțelegem. În al doilea rând, culoarea neagră este și ea ceva la rândul ei.

Creierul preia constant stimuli din exterior și nu încetează să facă asta până în ultima clipă. Dacă nu există stimuli (gen într-un sensory deprivation tank), CPU-ul tău o să înceapă să le creeze singur. Adică o să halucinezi. Cu toate astea, dacă tu simți că poți să ajungi într-o stare în care să nu ai absolut nimic în mintea conștientă, eu nu te cred, dar nici nu pot neapărat să zic ca nu e adevarat. Nu e, doe.

Școala filozofilor antici a avut și ea un debate aprins pe această temă, dar deseori mi se par a fi niște bla-bla-uri. Adică, hey, sunt complet de acord că au ajutat enorm în evoluția cunoașterii, dar dacă am adresat aspectul creierașului nostru, aș vrea să sar peste discuțiile din forum și să trecem direct la aspectul ce ține de fizică.

Cel mai apropiat lucru de un nimic real este într-un vid, dar nici acolo nu prea reușim să-l facem să fie complet gol. Până și in spațiul cosmic, care este mult mai gol decât vidurile create pe Pământ, e mai mereu câte ceva: ba o particulă, ba ceva radiație de la Big Bang, etc.

Ca exercițiu de imaginație, se propune că putem să izolăm complet o cutie de absolut toate particulele și radiația din spațiu. Chiar și așa nu prea ar fi goală-goală pentru ca intervine fizica cuantică care spune ca oriunde te-ai afla ai să găsești un camp cuantic care ar avea de la sine niște energie. Și dacă nu e îndeajuns, mai există ceva care ar umple un spațiu absolut gol și anume spuma cuantică, în care particule apar și dispar ca prin magie.

De asemenea, spațiul în sine poate fi considerat a fi ceva. E cam greuț să ajungi la nimic în adevăratul sens al cuvântului. Eu zic așa:

• din puncte de vedere uman - poate exista senzația de nimic, dar nu în adevăratul sens al cuvântului;

• din punct de vedere fizic - pare că nu prea există nimicul, dar nici nu e încă complet dovedit.

Infinitul

Vom avea din nou o diviziune: filozofic și fizic.

Din punct de vedere uman, infinitul există doar ca și concept. De exemplu, infinitul dintr-un cerc: nu începe niciunde și nici nu se termină; poate continua la infinit. Mai există și conceptul de infinitate în matematică unde lucrurile merg până la a compara diferite tipuri de infinități între ele. Cu toate astea, nu există nimeni care să poată procesa în capul său un șir infinit de chestii.

Din punct de vedere fizic, bineînțeles ca ne vom raporta la ✨ U N I V E R S ✨. Mai exact la universul vizibil din care putem vedea la o distanță maximă de aproximativ 46,5 miliarde de ani lumină. Mai departe de punctul acela nu prea avem idee ce se petrece. Oricum nu prea avem idee, dar de acolo avem și mai puțină idee. Dacă am putea vedea mai departe poate am reuși să ne dam seama dacă universul este sau nu infninit. În momentul de față pare ca este plat (sau flat) și 3D. Asta înseamnă ca oriunde ai pune două linii paralele, ele nu s-ar intalni niciodată, spre deosebire de un univers cu o altă forma. Altfel, într-un univers cu o formă sferică, cele două linii paralele se vor intâlni la un moment dat. Chiar și așa, asta nu decide daca e finit sau nu.

O altă formă despre care se discută este cea de tor sau torus (arată ca o gogoașă). Aceasta este foarte interesantă pentru ca lumina de la un anumit punct poate avea două cai separate de a ajunge la noi: o cale mai scurtă și una mai lungă. Asta ar însemna ca modelele de lumină de pe cer ar fi ceva mai ciudate și mai complicat de măsurat.

Drept urmare, dacă există sau nu ceva infinit încă nu știm, deși pe cât de mici suntem, cu siguranță multe lucruri pot să se simtă așa.